Una dintre cele mai mari încercări și întrebări din viața noastră de părinți este cum împrietenim copilul cu dentistul? Prima vizită a lui Matei, la stomatolog, a fost în urmă cu șase luni, pe când avea 3 ani și jumătate.

Sursă: Arhivă personală

Nu mi-aș fi imaginat vreodată că un copil ținut departe de zahăr, hrănit sănătos și alăptat până la trei ani, poate avea dinții afectați de carii. E clar că și moștenirea genetică își spune cuvântul. Frate-său mai mare, a ajuns la dentist abia la 10 ani, cu toate că el n-a fost alăptat și nici prieten cu legumele, așa cum e Matei.

Cum îl acomodezi pe copil cu ideea mersului la doctor
  1. Mergi pentru un control de rutină, chiar dacă tu crezi că e prea mic! Medicii spun că văd din ce în ce mai des copii de 1 an și jumătate – doi, cu probleme dentare. Nu aștepta să apară durerea – atunci intervenția va fi mai dificilă.
  2. Dacă tu, ca părinte, ai vreo temere, cel mai important e să încerci să nu i-o transmiți și lui.  Copiii simt fricile noastre. Apoi, alege cabinetul unui stomatolog pediatru în care să ai deplină încredere și cu care poți să discuți înainte -să știi foarte clar ce implică toată procedura.
  3. Pregătește-l înainte, arată-i ce au pățit dințișorii lui din cauza microbilor.
  4. Spune-i că, în curând, o să meargă la dentist. Inventează o poveste, unde, eventual medicul stomatolog e vrăjitorul cel bun. El este cel care îi va repara, cu o baghetă magică, dinții ori măseluțele în care bacteriile au săpat adânc.
  5. Explică-i cu multă răbdare tot ce se întâmplă în cabinet: cum doctorul trebuie să-i verifice și să-i curețe dințișorii ca să-i facă puternici, ca de dinozaur. Lasă-i timp înainte să se așeze pe scaun să studieze cabinetul și mai ales instrumentele de acolo.
Sursă: Arhivă personală

6. Alege o oră potrivită pentru consultație. De preferat e dimineața, când copilul este mai odihnit și mai relaxat. Asigură-te că a și mâncat înainte.

7. Rămâi cu el pe tot timpul ședinței și încurajează-l cât mai des. „Bravo, ești foarte curajos! Până număr la trei ai scăpat, caria e reparată!”

8. Dacă simți că cel mic se sperie, mai bine amână ședința, pentru că e posibil ca tot ce ai construit până în acest punct să se năruie.

Important: alege un stomatolog pediatru!

În primul rând, cabinetele în care lucrează dentiștii pediatri sunt prietenoase cu cei mici – au mini loc de joacă, pereți pictați cu personaje din desene animate, ba chiar le oferă premii de încurajare. Apoi, un medic specializat în copii (pedodont) va ști întotdeauna cum să-l facă pe cel mic să stea pe scaun liniștit, pe tot parcursul tratamentului.

Sursă: Arhivă personală

Tudor are șase ani și a fost unul dintre acei copii pentru care transpirai câte două rânduri de haine, până să apuci să-l speli pe dinți. De curând, a ajuns pe mâna medicului Diana Spiridon, pentru un detrartaj.

Sursă: Arhivă personală
Ustensilele, personaje din povești

Pentru că era prima oară într-un cabinet stomatologic, pedodontul a țesut o întreagă poveste în jurul ustensilelor. Fiecare obiect folosit a căpătat numele de albinuță, bondar, ca să nu-l sperie zgomotul, și cârnăcior – tamponul pe care a trebuit să-l țină în gură în timpul procedurii.


Cum se face periajul corect al dinților?

Periajul trebuie făcut încă de la naștere. Mai întâi, se face masarea gingiilor, iar la periuța propriu-zisă se trece abia după apariția primului dinte.  De preferat e să fie una specială, cu cap mic, rotund, și cu peri moi.

Fie că e periuță clasică ori electrică, periajul corect se face cu câte minimum șase mișcări pe fiecare dințișor. Pornește de la gingie, până spre marginea liberă a dintelui. Recomandată e și ața dentară pentru copii, cea cu capăt ajutător.

Când îl spălăm pe dinți?

Pedodonții recomandă ca periajul să se facă întotdeauna după masă, mai ales dacă este una bogată în carbohidrați (lapte, pâine, etc). Aceștia se transformă în zahăr și creează un mediu acid.

Sfat: Dacă cel mic refuză spălatul pe dinți, îi puteți spune o poveste. La noi întotdeauna funcționează cea cu microbii: “Sunt cei mai fericiți atunci când mâncarea rămâne în dințișori. Dacă tu dormi fără să te speli pe dinți, bacteriile dau petrecere și încep să distrugă măseluțele. Haide să atacăm familia Microbescu cu pasta de dinți.”

Tudor a mers la cabinetul Ebi Family Dent, unde fiecare pacient nou beneficiază de o reducere de 20%, la orice tip de intervenție, la prima ședință.