Până pe la 5 ani și-un pic, Tudor mi-a mâncat orice. Ei bine, de ceva vreme, a început să-mi refuze orice tip de ciorbă/supă și să-mi dea la o parte legumele din farfurie. El, care le ronțăia crude, inclusiv la gustări! Am crezut că e doar un moft trecător, dar pentru că totul deja dădea semne că se va întinde pe o perioadă lungă de timp, am recurs la cinci jocuri pe care le poți folosi și tu, fie că ești la început de drum cu diversificarea, fie că trebuie să-l reînveți să mănânce de toate, cu poftă:
- Jocul legumelor. În fiecare zi, l-am lăsat să-și aleagă câte o “vedetă”. De exemplu, ridichile, despre care a învățat că sunt o sursă excelentă de vitamina C și că abundă în fibre, care ajută digestia.
- Jocul culorilor. Aici l-am captat cel mai mult. Pentru că lui Tudor îi place să deseneze, ne-am imaginat că pictăm un tablou de iarnă: albul de la păstarnac și portocaliul de la morcovii care-au zburat în supa cremă au fost un om de zăpadă. Cu tot cu nas. Bucățile de țelină au fost bulgări uriași, iar buchețelele de broccoli, brazi.
- Joaca de-a bucătarii. Am început să gătim împreună, cu mare parte a ingredientelor aleasă de el. A avut și sarcini ușoare, cum ar fi spălatul legumelor și asezatul lor în bol. Sau tăiatul cartofilor, sub supravegherea tatălui, în cazul nostru.
Dacă abia ai început diversificarea, pune-i trei tipuri de legume pe măsuță. Lasă-l să se joace cu ele și să-și aleagă singur ce vrea să încerce.
4. Jocul cunoașterii: L-am învățat despre “soldățeii”care alcătuiesc sistemul imunitar și cât de important e ca ei să fie hrăniți sănătos și variat. Astfel, vor fi mai puternici și vor câștiga războiul cu virusurile și cu bacteriile, adică inamicii care încearcă să se invadeze corpul.
5. Jocul exemplului: mi-am mărit cantitatea de legume din farfurie și m-am arătat foarte încântată de gustul lor. Le-am descris pe fiecare-n parte. Și crearea unor imagini vesele, cu ajutorul alimentelor, poate crește interesul de a le mânca.
Pentru că încă e vârsta experimentelor, învățarea prin joacă mi se pare cea mai bună soluție, cu rezultate pe măsură.
Copiii au perioade mai lungi sau mai scurte în care încep să refuze mâncăruri care înainte erau preferatele lor. Este firesc. Și noi, de-a lungul vieții, ne schimbăm obiceiurile culinare. Problema intervie, însă, atunci când renunță la grupe importante din alimentație.
Sfat: copilul trebuie lăsat în ritmul său. Nici ție nu ți-ar plăcea să te țină cineva cu forța la masă și să-ți bage pe gât furculița cu mâncare.
Nu uita! Perseverența e cheia, la fel și înțelegerea faptului că reintroducerea alimentelor cere timp, fiind aproape imposibilă de azi, pe mâine.
