Abia așteptam să văd cu ochii mei ce-are atât de special Viscri, încât a reușit să cucerească iremediabil inima prințului Charles. După un drum de-aproape 5 ore, am ajuns în micul sat transilvănean, din județul Brașov. Mașina am lăsat-o în parcarea de la intrarea în sat, iar de-acolo, cu multă poftă de descoperit, am luat la pas ulițele prăfuite, care n-au văzut vreodată asfalt.
-
Vizitați biserica fortificată
Prima oprire a fost la biserica evanghelică fortificată, o bijuterie arhitecturală a vremurilor de altădată. Datorită ei, satul a fost inclus, la loc de cinste, pe harta mondială a Patrimoniului Unesco, alături de alte cinci sate tradiționale, din întreaga lume.
În curtea mică și frumos împodobită cu flori, intrarea e liberă. Dar, dacă vrei să vizitezi și muzeul plin cu obiecte țărănești, lăzi de zestre săsești și superba ceramică de Mediaș, te costă 10 lei. Interiorul bisericii e simplu, încremenit în timp. Ca mărturie au rămas mobilierul neschimbat și orga veche de 3 secole.
De-acolo, am mers în turn ca să văd senzaționalul Viscri, de sus.
2. Cumpără celebrele șosete din lână ori pălăriile din pâslă
În drumul spre biserică, am descoperit poarta unei case săsești, transformată într-o tarabă artizanală.
Pulovere, căciuli, papuci, șosete din pâslă și lână naturală, toate-s lucrate de mâinile a 125 de femei, din sat. Cele mai multe dintre articolele expuse iau calea magazinelor din Germania, unde sunt la mare căutare.
3. Cazare în casa prințului Charles de Wales
Când spui Viscri, spui prințul Charles. Cucerit de farmecul ullițelor și de viața trăită-n tihnă, moștenitorul coroanei Marii Britanii și-a cumpărat, aici, o casă țărănească, pe care a restaurat-o. Iar vestea bună e că, atunci când fiul reginei nu ne vizitează meleagurile, întreaga gospodărie poate fi închiriată.
Camerele sunt spațioase și înfrumusețate cu mobilier vintage, din lemn masiv și fotolii confortabile, retapițate cu pânză lucrată manual. Pentru o noapte princiară și prețul e pe măsură: 140 de euro, dar nu e ca și cum ați avea ocazia, zilnic, să vă cufundați în așternuturi asemenea unui prinț.
În casa suficient de încăpătoare vă mai puteți caza în camera îngrijitorului sau a trezorierului, pentru 120 de euro pe noapte. Ceva mai ieftine, și-anume la 90 de euro, găsiți camera servitorului și pe cea a valetului.
Nu vă luați după rang. Condițiile sunt excelente în toate. Iar la cafenea puteți servi cafea, desigur, ceaiuri și preparate locale.
4. Parada vacilor și-a cailor
Că tot vă spuneam de casa prințului, ei bine, merită să prindeți apusul aici. E momentul când se-ntorc, de la pășune, peste 300 de vaci, acompaniate de capre, cai și cârduri de găște neastâmpărate.
Doar câteva ore mi-au fost suficiente să-nțeleg de ce prințul de Wales s-a îndrăgostit de satul românesc:
- pentru roua dimineții care-ți udă tălpile desculțe
- pentru colinele verzi și pășunele pline de parfum
- pentru liniștea care-ți vindecă sufletul
- pentru livezile pline de fructe coapte
- pentru ulițele încă străbătute de căruțe
- pentru tropotele cailor și mugetul vacilor, din amurg
- pentru mâncarea gustoasă și sănătoasă, pentru toate acestea, satul Viscri i-a devenit moștenitorului coroanei… acasă!
5. Viscri 32: mâncare proaspătă, din ingrediente locale
După o zi întreagă de umblat, mi-am potolit foamea la Viscri 32. E un loc fantastic, plin cu bucate alese, toate preparate din ingrediente locale. E o îmbinare perfectă de gourmet cu autenticul zonei.
Aici e locul potrivit dacă poftești la chifteluțe de miel, trase-n untură, cu heciumpeci (gem de măceșe) și vișine. Toate-s apoi bine împrietenite, pe foc, după o veche rețetă săsească.
Meniul se face în funcție ce se găsește în gospodăriile oamenilor. De pildă, într-o zi poți încerca urda coaptă ori brânza cu piper, maturată vreme de 4 luni.
Într-o alta, poate că ți-ai umple farfuria cu burrata de la bivolițele din Mesendorf. E servită cu piure de măr, cimbru și cu pudră de sfeclă. Și cu nuci!
Mie mi-a fost poftă de supa cremă de roșii, parfumată cu busuioc și catifelată cu cea mai fină smântână. E tablou în farfurie, pentru că până s-o înfulec toată, am mâncat-o întâi cu ochii.
Își spun, din capul locului, că și prețurile sunt pe măsura calității, așa că nu veni cu buzunarul strâns. De băut ai licori artizanale, cum ar fi pălinca, berea, rubarbărata de Sibiu ori delicioasa coacăzică. Plus vinuri locale, inclusiv Lechința Transilvania. Varianta bio.
În caz că nu vrei să te dai dus acasă, să știi că au și spații de cazare, în șura restaurată. Camerele sunt mari, luminoase, iar culorile vibrante se împletesc armonios cu lemnul predominant.
6. Verde de Viscri – locul unde-ți asculți bătăile inimii
Verde de Viscri, o casă ridicată în 1848, este o altă opțiune de cazare. E păcat să nu zăbovești măcar o noapte în acest mic paradis săsesc, fără să privești cerul luminat de stele din iarba verde, moale și grasă.
O noapte costă 75 de euro, de luni până joi, ultimele 3 zile ale săptămânii fiind plătite cu cel mult 85 de euro, pe noapte, în funcție de camera aleasă.
7. Ce mai puteți face în Viscri
Mi-a plăcut mult că întreg locul își prețuiește oaspeții. Iar mărturie stă înflorirea turismului rural. Anual, nu mai puțin de 15 mii de oameni vizitează Viscri. Pe lângă plimbările care-ți limpezesc mintea cât pentru o săptămână, din mica așezare de pe colinele Transilvaniei pornesc trasee cu bicicletele până-n Sighișoara, singura cetate locuită din Europa. Pe lista celor mai căutate lucruri se află și plimbările cu căruța, vânate, în special, de străini. De neratat sunt vizitele din atelierele meșteșugarilor, căutarea trufelor sau bear watching-ul ce poate fi făcut în pădurile care înconjoară satul.