A ajuns drojdia asta mai ceva ca aurul! Când am auzit că un prieten mi-a cumpărat și mie o bucată de 500 de grame, m-am simțit ca-n ziua de salariu încasat cu tot bonusul de sărbători. Am împărțit-o în pachețele, le-am dat și alor mei o parte, iar acum încerc să trag de ce mi-a mai rămas până la Paște, cât să-mi fac și doi cozonaci pufoși.
Totuși, când mă lovește pofta de aluat îmi fac un quiche bun, bun, pentru că… există viață și fără drojdie! Iubesc gustul fin al tartei și-mi place că-i pot turna deasupra orice combinație de compoziție. De data asta, am făcut cu brânză, mentă, busuioc, spanac și cu roșii cherry. A ieșit o nebunie! Vă invit să o testați!
Ingrediente pentru aluat
- 500 de grame de făină integrală – e mai sănătoasă decât cea albă
- un pachet de unt cu 82% grăsime, neapărat rece
- un ou (opțional)
- 200 ml de apă sau de lapte rece, de la frigider.
- un kilogram boabe de fasole sau de năut, ca să preseze aluatul
Ingrediente pentru umplutură
- 500 de grame de spanac crud sau congelat
- sare
- usturoi și ceapă
- 4 ouă de găină sau 8 ouă de prepeliță
- 450 de grame de brânză telemea de capră
- 300 de grame de smântână
- 7 roșii cherry
- busuioc proaspăt
- mentă proaspătă
Pont : dacă ai mâncarea de spanac gata făcută, dar nu mai vrea nimeni să mânânce din ea a doua zi, scurge-o bine și transform-o în compoziție pentru deliciosul quiche.
Cum faci aluatul pentru tartă
Pune făina într-un bol, iar peste ea, untul rece tăiat cubulețe. Cu degetele amestecă totul și sfărâmă untul până când obții o textură nisipoasă. Treptat, adaugă laptele sau apa rece și, opțional, oul. Frămânătă energic. Aluatul nu trebuie să se încălzească.
Înfoliază bila formată și las-o la frigider, preț de 30 de minute.
Cum faci umplutura
Călește spanacul crud sau congelat cu ceapa și cu usturoiul. După ce sunt gata, scurge-le. Separat, într-un vas, bate ouăle. Adăugă smântâna, brânza rasă, spanacul, menta și busuiocul. Preîncălzește cuptorul la 180 de grade Celsius.
Foarte important: după ce scoți aluatul din frigider, întinde-l rapid cu sucitorul. Foaia rezultată, o pui în tavă, iar surplusul de pe margini îl poți tăia cu un cuțit. Aluatul trebuie înțepat, ușor, cu furculița. Pune deasupra lui o foaie de copt și toarnă boabele de fasole. Scopul lor e să nu lase aluatul să se umfle. Bagă totul la cuptor, în jur de 20 de minute. După ce a trecut timpul, scoate tarta, dă la o parte boabele de fasole și hârtia de copt.
Adaugă compoziția și roșiile cherry, tăiate cubulețe. Dă totul la cuptor pentru încă 25 de minute, tot la 180 de grade, și… gata quiche-ul!
Servește-l alături de o salată bogată și nu uita că, pe cât de gustos e, pe atât de mult îngrașă.
Eu iubesc aluatul de tartă pentru gustul său fin, untos, și pentru că este unul dintre cele mai versatile. Pe baza lui pot fi făcute tarte sărate, cu diferite combinații, precum smânână, bacon, somon, mazăre, nuci ori gorgonzola. Imaginație să fie! De asemenea, poate fi folosit și la tartele dulci, cu cremă de vanilie și cu fructe de pădure.
S-aveți poftă!