București, Liveni nr. 15. În curtea mică, dar cochetă, primitoare și cu muzică în surdină, am întâlnit-o pe Ioana, cea care, alături de câțiva prieteni producători locali, au dat viață proiectului “Piața Altfel“. Aici se adună, de două ori pe lună, o mână de oameni care realizează produse artizanale, din ingrediente naturale. Tpate pot fi cumpărate fie de pe site-ul Vegaway, fie cu precomandă și pick up point din strada Liveni, fie cumpărate la liber, când ajungeți la stand.
Ioana este printre gazdele evenimentului, dar și cea care și-a pus tot sufletul într-o afacere de familie, numită Veganzza. Pasiunea cu care face torturi și prăjituri vegane și raw vegane se vede în fiecare produs în parte. Ingredientele sunt de așa cum le-a lăsat mama natură, fiind certificate ecologic.
Veganzza
Eu am cumpărat prăjitură cu ciocolată și vișinie și prăjitură cu caramel – cea mai bună pe care am mâncat-o vreodată. Crema fină, plină de savoare, poate concura cu cele ale renumitelor cofetării tradiționale. Dacă pentru mulți dintre noi astfel de produse sunt un moft, pentru cei cu alergii ori intoleranțe la gluten, ou sau lactate sunt o necesitate. Plus că, măcar o dată în viață, trebuie să gustați și astfel de produse, ca să vă convingeți singuri de cât de bune sunt.
Vegan Gourmet
Nu ocoliți nici brânzeturile fără lactate. De la Vegan Gourmet , eu am mâncat două tipuri de brânză de caju: cea cu chimen și cea cu zaatar, ambele fiindu-mi pe plac.
Sunt cremoase, copiii le adoră, iar gustul lor chiar te duce cu gândul la cele franțuzești. Pe lângă aceste bunătăți, cei de la Vegan Gourmet mai fac parmezan, ricotta, unt, blue cheese și creme tartinabile.
Rawckers
Despre Ștefan și Marisha, de la Rawckers, am scris pe când eram la știri, iar ei abia își lansau o afacere îndrăzneață pentru piața din România: brânza vegană, făcută după rețete proprii.
Toate au la bază nucile caju și migdalele, maturate ori înnobilate cu condimente alese și ierburi aromate. Pentru cei mai pretențioși, au și produse premium, cum ar fi Camembertul și Blue Cheese. Bineînțeles, variantele vegane.
Corinne Chocolat
Gândește-te cum vrei să-ți fie ziua și apoi alege o ciocolată de la Corinne Chocolat.
Eu m-am răsfățat cu o ciocolată neagră cu caramel sărat, însă i-am pus gând “rău” și celei cu nuci caramelizate cu zahăr de cocos. Merită să încercați conurile pline ochi de cremă nocciola, ciocolata albă cu cafea solubilă ori tabletele presărate cu nuci pecan, fulgi de hrișcă sau petale de trandafiri. Bucurați-vă din plin de dulcele sănătos, fără zahăr rafinat, și bucurați-vă și de o pauză de la proteina animală.
Yummasala
De când am fost la Piața Altfel, eu și Tudor ne începem diminețile cu granola raw cu fructe și cu fulgi de mei, de la Yummasala. Este de-li-cioa-să și o mâncăm în diferite combinații, dar mereu asortată cu spirulina crunchies de la Spinoa, pe care o găsiți tot la târgul producătorilor și despre care am scris aici. Tot de la Yummasala am cumpărat niște crackerși divini, din legume, perfecte pentru gustările copilului. Recomand și o porție zdravănă de pesto de leurdă.
Sau poate vreți să le încercați pe cele de leuștean, coriandru ori tarhon? Toate sunt home made, din alimente vii, neprocesate termic.
Tânăra antreprenoare este as și în pregătirea condimentelor și a super concentratelor nutritive, din legume.
Legume fericite
Și că tot a venit vorba despre legume, am să vă spun acum despre unele tare fericite. Au și motive: sunt crescute ecologic, sămânță din sămânța lor, odihnite în grădini cât vezi cu ochii și îngrijite doar cu apă, soare, dragoste și plante medicinale.
Pe cei care și-au pus inima și timpul, în afacerea de succes, îi găsiți pe site-ul Legume Fericite. Voi îi căutați, iar ei vă aduc de la coriandru, cartofi, sfeclă și morcovi, până la toate soiurile de fructe ecologice.
Produse din Gospodărie
Acum trece sezonul căpșunelor și ar fi păcat să nu apucați să le puneți la congelator.
Cele de la Produse din Gospodărie sunt organice, cu gustul și cu aroma copilăriei.
Ajutoare de nădejde sunt chiar copiii familiei, garanția că tot ce rodește aici ca să ajungă, apoi, pe mesele voastre, este sănătos, plin de vitamine. În curtea micilor degustători cresc la fel de frumos rucola, kale, dovlecei, mazăre și plante aromatice. Cămara e și ea plină cu delicii la borcan.
I Kombucha
Știați că energia are gust? Da, da. De cardamon, de mentă, de ceai negru ori de hibiscus, toate aduse la alt nivel, datorită unei ciuperci cu efecte miraculoase: kombucha.
Băutura fermentată și nepasteurizată este un elixir pentru sănătate, fiind o sursă naturală de probiotice, datorită bacteriilor vii și a drojdiilor.
Chef Sosin
Dacă iubiți sosurile și muștarurile, căutați-l pe Chef Sosin.
Vă place… dulce? Pussy Lover e ce vă trebuie. Boabele de muștar sunt îndulcite cu miere polifloră, peste care chef-ul a pus o idee de piper Sichuan, pentru un strop de iuțeală, turmeric, sare și oțet balsamic bio.
În schimb, muștarul Ancient One, supranumit și mareșalul războaielor din bucătărie, scoate la înaintare întreg arsenalul de vin alb Sauvignon. Dintre sosuri se remarcă exoticul Bollywood Star, care are curmale și ghimbir, și Garden Dwarf. Încercați și Dulce de Leche, făcut cu vișine și zahăr de muscovado.
Fagurele cu Miere
Rămân în zona dulce, pentru că vreau să vă vorbesc despre Fagurele cu Miere sau, mai exact, despre tot ce e mai bun din stup. Mierea este strânsă de la cele mai harnice albine din Parcul Natural Comana și zona Dobrogei și este lăsată raw, adică nefiltrată și neprocesată.
E recomandat, mai ales în sezonul rece, să nu vă lipsească din casă polenul crud, păstura, propolisul ori apilarnilul.
Einkorn Artisan
Nu degeaba suntem campioni la mâncatul pâinii, pe cap de locuitor. Dar cei de la Einkorn Artisan sunt, probabil, singurii care folosesc grâu ancestral, adică sălbatic.
Pâinea sănătoasă este făcută din făină integrală de einkorn, cu maia, și merge de minune unsă cu unt gras, cremă de brânză ori cu unt de caju.
Dieter`s Bread
Cu maia sau cu drojdie, coaptă pe vatră, la foc dulce, molcom de lemne, este și pâinea celor de la Dieter`s Bread. Se mănâncă simplu, autentic, întâi cu ochii, apoi cu sufletul, pentru că gustul ei până acolo îți ajunge. În brutăria din Câmpulung se fac pâini tradiționale, albe, intermediare, negre ori cu cartofi și ceapă.
El-Dor Plant
Vlăstari, semințe germinate ori iarbă de grâu găsiți la standul El-Dor Plant, singurii certificați ecologic, pe piața din România.
Aceste mici miracole ale naturii au conținut ridicat de antioxidanți, enzime și minerale, ceea ce le face excepționale în întărirea sistemului imunitar. Noi am mâncat mixul de vlăstari picanți și, cu siguranță, vom mai comanda.
Biofuture Carpathia
Se spune că pe piele e bine să pui ceea ce poți să bagi și în gură.
La Biofuture Carpathia, toate produsele au ingrediente naturale, realizate artizanal. Pe lângă cele destinate îngrijirii corporale, găsiți și bitter din plante bio, un extraordinar tonic hepatic, mixuri de legume uscate ori dulcețuri.
Lavanda Fleureane
Vă spun drept, din casa mea nu lipsește uleiul esențial de lavandă, așa că mare bucurie am avut să-l găsesc și la Piața Altfel. Iar toată mireasma însoritului Provence am găsit-o prinsă în produsele Lavanda Fleur Inei.
Vă vine să credeți că aceste lanuri mov albăstrui, certificate ecologic și care parfumează până la cer, sunt scăldate sub soarele nostru românesc?
Prețioasa apă florală de lavandă, de pildă, este nemaipomenită pentru întreaga familie, de la bebeluși și până la tații neatenți atunci când se bărbieresc. Este delicată cu pielea și reduce vizibil iritațiile de orice fel.
Gama de produse e variată și cuprinde și aranjamente florale unice, făcute cu mult bun gust, perne personalizate umplute cu lavandă, săculeți și buchete.
Grădina cu Levănțică
Acum, imaginați-vă că dormiți într-un câmp de lavandă. Eu așa mă simt, acasă, de când am săculețul pregătit cu grijă de Grădina cu Levănțică.
Planta este crescută în România, iar din ea sunt obținute uleiul de levănțică, tinctura și apa de levănțică.
Pentru o aromă de neuitat, încercați siropul de lavandă, într-o limonadă răcoritoare. Levănțica are proprietăți terapeutice extraordinare, mai ales pentru aparatul respirator și pentru piele. Și este și un puternic repelent, că tot e sezonul.
Organic Bang
Cei de la Organic Bang sunt singurii care rup lanțul producătorilor români. Aduc, în schimb, tot “aurul lichid” al Greciei, realizat, cu multă grijă, de localnici atent selecționați. Dintre toate produsele, mi-a făcut cu ochiul uleiul de măsline extravirgin, cu pulpă. Măslinele, de toate soiurile și mărimile, sunt și ele musai de pus pe listă.
Ah, și să nu uitați să încercați pasta de măsline, care vă va purta, dintr-o singură înghițitură, pe țărmurile fascinantei Egee.
Jucării Croșetate
Pentru că e un târg artizanal, nu aveau cum să lipsească Jucăriile Croșetate.
Mâini dibace lucrează de zor, din andrele, elefanți, reni, ursuleți ori șoricei, care abia așteaptă să devină cei mai buni prieteni ai copiilor.
Ce mai găsiți la Piața Altfel
Sâmbătă, 30 mai, în curtea Veganzza veți mai găsi cireșe dulci și cărnoase la standul celor de la Bio Salati din Grădina Ursului. Iar cei de la Grădinile Bio Rosenthal promit să vă răsfețe cu afinele saskatoon, bogate în mangan, calciu, fier, magneziu și caroten. Tot ei produc, după o rețetă a bunicii, una dintre cele mai înmiresmate dulceațuri din petale de trandafiri.