Să ai un vis. Să crezi în el. Și-apoi, să-l transformi în realitate. Ioana Vasvari, o tânără mamă din Satu Mare, este exemplul că dorințele pot prinde viață.
Colțul de Rai din vârful dealului
După 7 ani de jurnalism, ardeleanca a dat agitația știrilor pe viața liniștită, de la țară. Sus, pe dealul din Ardud Vii, întreg locul a fost a transformat într-o explozie de culoare cu parfum dumnezeiesc, de lavandă, mentă, cimbrișor ori flori de aur.
În acest colț de Rai, Ioana a pus bazele unei afaceri unice: uleiuri artizanale Seva Sana, aromatizate cu plante medicinale din cultura proprie, dar și din flora spontană.
Iubirea pentru plante s-a născut odată cu copiii ei. De-atunci, Ioana a învățat neîncetat despre puterea lor, călăuzită, pe drumul cunoașterii, și de către soacra ei.
Dar visul i s-a împlinit abia după ce a obținut finanțare europeană. Cu banii primiți, a cumpărat o presă manuală, cu care acum stoarce, la rece, tot ce-i mai bun din plante și din semințe.
Toată seva lor, pură și organică, e transferată, apoi, în uleiuri vegetale de bază, cum ar fi cel de măsline sau de migdale. Ajutoare de nădejde îi sunt soțul și cei doi copii, Luca și Elena, care, în loc să stea pe tabletă, preferă să descifreze tainele plantelor vindecătoare. Cât e ziuă de lungă, micii ucenici trebăluiesc precum albinele, în grădină, sau în pădure, după ciuperci, pe lângă mama lor.
Zilnic, în căsuța din vârful dealului, sunt umplute zeci de sticluțe cu licori magice, făcute cu rețete proprii. Uleiul de mac, de dovleac și cel de susan, de pildă, sunt aromatizate cu busuioc, salvie ori semințe de mărar, iar prețul lor nu sare de 70 de lei.
Unde mai pui că toate-s numai bune de pus în salate ori pe-o bucată de pâine prajită, frecată bine cu usturoi.
Cremele organice, răsfăț pentru piele
Ce nu ajunge în salate, poate fi pus pe trupul celor care vor să se simtă mai aproape de natură. Mare parte a uleiurilor e folosită în creme organice, menite să hrănească și să hidrateze pielea, în profunzime. Pornind de la o bază de cocos ori de boabe de cacao, Ioana le-a îmbogățit efectele terapeutice cu susan, salvie, albăstrele, lavandă sau struguri culeși din via familiei. În funcție de amestecurile făcute, prețul este între 60 și 80 de lei.
Turtițe din plante, pentru relaxare
Vă vine să credeți sau nu, aceste mici tablouri pictate, parcă, de natură, sunt niște turtițe din plante. Puse într-o cadă plină cu apă caldă, vă vor relaxa trupul, mintea și vă vor încărca bateriile, după o zi încărcată. Întreg răsfățul costă 50 lei, dar merită toți banii, spune antreprenoarea. Turtițele pot fi puse și în săculeți de in, la infuzat. Ceaiul se bea în tihnă, cu înghițituri mici, cât să vă deschidă centrii energetici ai corpului.
Mierea, aur pentru sănătate
Și mierea e pusă la loc de cinste în afacerea de familie. Valoarea produsului apicol e crescută cu muguri de brad, cimbrișor sălbatic și cu păpădie. Astfel, câte o linguriță pe zi poate ține piept răcelilor de sezon. Oricare dintre sortimente costă 20 de lei.
Aproape că nu e loc rămas neexploatat în curtea Ioanei. Merele, perele și prunele, crescute ecologic, sunt deshidratate și vândute ca atare. Fără zahăr, fără conservanți.
Acum, în loc să se odihnească după toată truda de peste an, familia Vasvari merge, zilnic, la târgul de Crăciun, din Satu-Mare.
Cu produsele frumos ambalate, Ioana, soțul și cei doi copii au dat startul primelor vânzări de iarnă.
Terapie prin arome
În puținul ei timp liber, Ioana împărtășește puterea divină a plantelor, cu toți cei care-i calcă pragul cabinetului deschis de curând. Specializată în aromaterapie și fitoterapie, ardeleanca practică medicina holistică.