Ca să vină în ajutorul pacienților infectați cu COVID- 19, spitalul clinic Colentina se va transforma doar în centru de primire a celor cu coronavirus. El va funcționa ca un spital satelit al celui de boli infecțioase ” Matei Balș”. Drept urmare, va sista orice alt tip de internare.
Totuși, ca să vină și în sprijinul celorlalți bolnavi, cadrele medicale ale spitalului, împreună cu cei de la Medicentrum și Lite Microsystems, pun la dispoziție un serviciu online gratuit de evaluare medicală la distanță.
Cum funcționează?
Ce aveți de făcut e să completați formularul din acest link., . Aici puteți pune întrebări medicului de la specializarea aleasă de dumneavoastră, fără să mai fiți nevoiți să treceți pe la spital. În funcție de simptomele descrise și de documentele atașate, veți fi îndrumați, dacă este cazul, spre un alt spital.
Foarte important! Această platformă online nu oferă un diagnostic, ci este o formă de triaj a bolnavilor.
Sursa: https://spitalul-colentina.medicentrum.ro/solicita-evaluare/